Cel mai rapid maratonist sud-american, suspendat 5 ani pentru dopaj
Cel mai rapid maratonist din America de Sud a fost suspendat cinci ani după ce a fost depistat pozitiv cu trei steroizi cu o lună înainte de Jocurile Olimpice de la Paris, au anunţat miercuri anchetatorii din atletism.
Brazilianul Daniel do Nascimento va lipsi astfel şi de la Jocurile Olimpice de la Los Angeles din 2028. Cariera de maratonist a lui Do Nascimento a atins apogeul în 2022: a înregistrat un timp de 2 ore, 4 minute şi 51 de secunde la maratonul de la Seul; s-a clasat pe locul opt la campionatele mondiale de la Eugene, Oregon; şi a condus maratonul de la New York timp de mai mult de 30 de kilometri până când s-a prăbuşit, potivit news.ro.
Timpul său record de la Seul l-a calificat pentru Jocurile Olimpice de la Paris, dar a fost depistat pozitiv de două ori în probele prelevate în timpul antrenamentelor din iulie anul trecut de la Rio de Janeiro.
Steroizii metenolonă şi drostanolonă au fost găsiţi în ambele probe, iar nandrolona a fost găsită în prima, a precizat Athletics Integrity Unit.
AIU a menţionat că „dovezile clare ale utilizării de către atlet a mai multor substanţe interzise” au justificat o suspendare extinsă de şase ani pentru Do Nascimento, care a fost redusă cu un an deoarece acesta a recunoscut dopajul şi a acceptat sancţiunea.
Atletul brazilian în vârstă de 26 de ani a participat şi la maratonul Jocurilor Olimpice de la Tokyo, pe care nu l-a terminat.