Sport

Kyle Walker a cerut să o părăsească pe Manchester City. Pep Guardiola a făcut anunțul


Tehnicianul Pep Guardiola a confirmat, după victoria categorică a echipei Manchester City în Cupa Angliei în faţa lui Salford, că Kyle Walker a cerut să părăsească clubul în care evoluează ca fundaş dreapta din 2017, conform news.ro.

„Acum două zile, Kyle a cerut să exploreze opţiunile de a juca în străinătate şi de a-şi încheia cariera. Acesta este motivul pentru care prefer să joc cu alţi jucători”, a declarat el la conferinţa de presă.

„Nu ne putem imagina succesul pe care l-am avut în ultimii ani fără Kyle. Pur şi simplu nu este posibil. Având un fundaş dreapta (ca el) ne-a dat ceva ce nu aveam şi el a fost extraordinar”, a spus Guardiola.

Transferat de Manchester City de la Tottenham în 2017, Kyle Walker s-a impus imediat ca un om-cheie pentru Pep Guardiola în primul său sezon. Cu 319 apariţii în toate competiţiile, englezul a câştigat şase titluri de campion, patru Cupe ale Ligii, două Cupe FA, o Ligă a Campionilor, o Supercupă UEFA şi o Cupă Mondială a Cluburilor.




Sursa

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button