PSD-PNL au pierdut, nu doar candidatul (comentariu)
Alegerile prezidențiale din 4 mai au detonat o bombă politică în interiorul coaliției de guvernare PSD–PNL, relevând nu doar un eșec electoral major, ci și prăbușirea unei construcții politice fragile, menținută mai degrabă prin interese de conjunctură decât prin viziune comună. Crin Antonescu, candidatul susținut oficial de coaliție, nu a reușit să intre în turul doi, fiind surclasat de George Simion (AUR) și Nicușor Dan. Un dezastru electoral cu implicații directe pentru viitorul coaliței și al guvernării.
Rezultatul dezastruos al lui Crin Antonescu (sub 20%) nu este doar o problemă de imagine, ci o radiografie completă a falimentului strategic al coaliției PSD–PNL. Lăsat fără un sprijin real, împins în cursă fără convingere, fără entuziasm din partea electoratului și cu o campanie ternă, Antonescu a fost, după cum a afirmat chiar liderul PSD Constantin Toma, un „candidat de sacrificiu”. Problema este că sacrificiul său nu a salvat nimic, din contră, a accentuat ruptura internă.
Liderii PSD au mizat cel mai probabil pe o mobilizare la nivel local care nu a venit în mod real. Nici în județele tradițional social-democrate nu s-a atins pragul necesar. Mai mult, au ieșit la iveală jocuri duble, trădări interne și aluzii privind susținerea tacită a altor candidați. De exemplu, Victor Ponta a fost acuzat direct că a „rupt” voturi vitale pentru Crin Antonescu. Dacă Ponta a fost o greșeală, ea a fost una asumată de actuala conducere, în frunte cu Marcel Ciolacu, care i-a readus în partid pe toți cei marginalizați în epoca Dragnea.
Robert Sighiartău (PNL) a numit direct vinovatul: premierul Marcel Ciolacu. Faptul că nu s-a retras odată cu Klaus Iohannis din fruntea guvernului a fost, în viziunea liberalului, o piedică majoră pentru Crin Antonescu. Dincolo de vina simbolică, Ciolacu a reprezentat o ancoră care a tras în jos întregul proiect. Cu deficitul bugetar scăpat de sub control, cu întârzierea tranșelor din PNRR și o criză socială în creștere, guvernarea sa nu a livrat suficiente motive pentru ca electoratul să creadă în candidatul coaliției.
Răspunsul iritat al premierului de duminică seară – „De ce să demisionez, eu nu am candidat” – este emblematic pentru deconectarea de la realitate. Într-o democrație funcțională, eșecurile politice se asumă în bloc, mai ales când guvernezi și când ai impus candidatul. Lipsa de asumare politică amplifică și mai mult deziluzia cetățenilor și adâncește criza de credibilitate a coaliției.
Coaliția a pierdut, nu doar candidatul
Criticile venite chiar din interiorul partidelor arată cât de avansată este degringolada. Primarul Buzăului, Constantin Toma (PSD), cere demisia întregii conduceri, acuzându-i de „măsuri slabe”, „ura publică” și un „joc greșit” care l-a favorizat pe George Simion. De partea cealaltă, PNL se confruntă cu propria criză identitară. Vocea tot mai puternică a lui Ilie Bolojan este un semnal clar că se pregătește o schimbare de generație, iar Robert Sighiartău vorbește despre o „schimbare de garnitură” și despre scenariul ieșirii de la guvernare. Dan Vîlceanu, revenit în peisajul liberal, anunță o moțiune și un congres. PNL și PSD par deja în campanii interne de repoziționare, în timp ce guvernarea suferă de lipsă de direcție.
Scorul uriaș al lui George Simion și clasarea lui Nicușor Dan înaintea candidatului coaliției sunt semnale de alarmă. A electoratului exasperat, deziluzionat, care nu mai crede în partidele tradiționale și care caută alternative „în afara sistemului”. Alegerile din 4 mai nu au fost doar despre Crin Antonescu, ci despre legitimitatea și viabilitatea unei coaliții care a fost construită pentru supraviețuire, nu pentru reformă. Eșecul este complet și sistemic: campanie slabă, lideri uzați, mesaje incoerente și o guvernare percepută ca ineficientă, lipsită de transparență și ruptă de problemele reale ale societății.
Urmează o perioadă de instabilitate, în care presiunea pentru remanieri, demisii și reconfigurări va crește. Întrebarea nu mai este „dacă” coaliția actuală se destramă, ci „când” și „ce vine în loc”, iar răspunsul, deocamdată, este unul sumbru: vidul de încredere în clasa politică rămâne neacoperit. Până atunci însă, România rămâne într-o stare de instabilitate politică, cu un guvern slab și lipsit de autoritate, într-un context geopolitic și economic extrem de complicat.
