Va fi și mai frig și ninsorile vor continua în țară. Metorologii anunță la ce să ne așteptăm în zilele următoare
Noaptea trecută, în nord-estul României a nins neîncetat, iar viscolul năpraznic a pus stăpânire pe mare parte din țară. Mai multe șosele au fost acoperite de zăpadă, iar drumarii au lucrat la foc continuu. Acest pesisaj va continua și în perioada imediat următoare.
Potrivit ANM, astăzi și mâine dimineață, în țară, cerul va fi variabil, cu înnorări în vest, nord, centru și în extremitatea de sud a teritoriului. Va ninge în Maramureș, la munte, cu precădere în zona Carpaților Occidentali și în nordul Carpaților Orientali (unde se va depune strat nou de zăpadă de până la 5…10 cm), iar pe arii restrânse în Crișana, Transilvania și cu totul izolat în Banat și nord-vestul Moldovei.
Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în Munții Apuseni și în Carpații Orientali, cu precădere la altitudini mari, unde vor fi viteze în general de 60….70 km/h, viscolind zăpada.
Temperaturile minime se vor încadra între -11 și 1 grad, cu cele mai scăzute valori în nordul Olteniei și în depresiunile din sud-estul Transilvaniei. Izolat se va semnala ceață.
În București cerul va fi variabil cu unele înnorări spre dimineață. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de -5…-3 grade.
Vremea în ziua de duminică. Mai frig în București
Mâine valorile termice vor fi apropiate de normele perioadei în majoritatea zonelor. Astfel, temperaturile maxime se vor încadra în general între -3 și 5 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -11 și 0 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări în nord-vestul, nordul și centrul țării, precum și în extremitatea de sud și sud-est.
Temporar va ninge mai slab la munte, în special în Munții Apuseni și în nordul Carpaților Orientali, în Maramureș, local în Transilvania și în nordul Crișanei și al Moldovei, iar în Dobrogea și posibil în sud-estul Munteniei, pe arii restrânse vor fi precipitații mixte.
Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în Carpații Orientali și Meridionali, în special la altitudini mari unde vor fi viteze în general de 60…70 km/h viscolind zăpada, iar ziua pe suprafețe mici, temporar în sud-vestul Olteniei, sudul Transilvaniei, precum și în zona subcarpatică a Moldovei și Munteniei. Izolat se va semnala ceață.
În capitală, procesul de răcire a vremii va continua, condiții în care valorile termice se vor apropia de cele normale perioadei.
Cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 4…5 grade, iar cea minimă de -5…-3 grade.
Vremea, săptămâna viitoare
Ziua de luni aduce valori termice diurne care vor fi comparabile cu cele din ziua precedentă, însă noaptea va fi mai rece, local geroasă îndeosebi în Maramureș și Transilvania. Astfel, temperaturile maxime se vor încadra în general între -3 și 5 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -11 și 0 grade, mai coborâte în depresiunile Carpaților Orientali, spre -14…-13 grade.
Cerul va fi variabil în vestul teritoriului, iar în rest va prezenta înnorări temporare. Va ninge slab, pe arii restrânse la munte, în Moldova și sudul Transilvaniei, iar în celelalte regiuni, doar cu totul izolat vor fi posibile fulguieli. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări, ziua în zona montană înaltă, în Moldova, Dobrogea și jumătatea estică a Munteniei, unde vor fi viteze în general de 40…50 km/h și pe arii restrânse și în regiunile vestice, iar noaptea doar pe litoral și în zona Carpaților de Curbură.
Pe spații mici se va semnala ceață asociată cu depunere de chiciură.
În București ne așteaptă o zi de luni cu valori termice care vor fi apropiate de mediile multianuale caracteristice acestei date. Cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla slab și moderat cu ușoare intensificări după-amiaza. Temperatura maximă va fi de 3…4 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de -4 grade.