Sport

Oţelul Galaţi a reziliat contractul cu mijlocaşul croat Diego Zivulic


Echipa de fotbal Oţelul Galaţi a anunţat, vineri, pe site-ul oficial, rezilierea contractului cu jucătorul Diego Zivulic, scadent în vara acestui an, la cererea mijlocaşului croat, potrivit Agerpres.

„SC Oţelul Galaţi şi îndrăgitul mijlocaş central Diego Zivulic (32 de ani) au semnat astăzi rezilierea contractului scadent în vara acestui an, fotbalistul croat insistând încă din toamna lui 2024 pentru întreruperea relaţiilor contractuale cu clubul roş-alb-albastru. Pentru tot ce a făcut în tricoul nostru, lui Diego nu i se putea refuza o asemenea dorinţă. Îi mulţumim şi noi lui Zivulic şi îi urăm succes în noua provocare. Jos pălăria în faţa ta, Diego!”, au anunţat reprezentanţii echipei gălăţene.

Diego Zivulic a precizat că a solicitat întreruperea contractului în urma primirii unei oferte foarte bune din punct de vedere financiar.

„Sunt conştient că eram un jucător important al echipei, ştiu că clubul se baza foarte mult pe mine, însă m-am rugat insistent de conducere să pot pleca acum deoarece pe numele meu există o ofertă foarte bună din punct de vedere financiar. Nu trebuie să omitem faptul că am şi eu o vârstă, că sunt în ultimii ani de carieră, iar o asemenea şansă unică nu se ratează. Ştiu cât de iubit sunt la Galaţi, ştiu cât de pătimaşi sunt suporterii Oţelului, însă vă rog să îmi înţelegeţi decizia şi să mi-o respectaţi. Pe de altă parte, am cea mai mare încredere în conducerea clubului că va face totul pentru ca Oţelul să meargă mai departe, să se dezvolte şi să facă în continuare performanţă. Vă mulţumesc pentru tot şi, când voi avea ocazia, voi reveni cu toată inima la Galaţi!”, a declarat mijlocaşul croat.

Venit la Galaţi în urmă cu două sezoane, când Oţelul lupta pentru intrarea în play-off-ul Ligii 2, Diego Zivulic a bifat 78 de meciuri oficiale (56 în Superliga, 12 în Liga 2, 9 în Cupa României şi 1 în barajul pentru calificarea în Conference League), perioadă în care a marcat 3 goluri, toate în stagiunea curentă.

Zivulic este cel de-al şaptelea jucător care părăseşte Oţelul Galaţi în această iarnă, după portarul ucrainean Maksim Kovalov, mijlocaşul sârb Vasilije Djuric, atacantul Alexandru Mihai Pop (Dinamo), mijlocaşul italian Juri Cisotti (FCSB), atacantul bosniac Stipe Juric (CFR Cluj) şi fundaşul croat Josip Tomasevic.

La capitolul achiziţii, Oţelul Galaţi a bifat în această iarnă transferul mijlocaşului stânga Alexandru Burcea de la Concordia Chiajna, grupare de liga a doua.




Sursa

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button