Meteo

2024 este cel mai cald an înregistrat vreodată


Acest an, 2024, va fi cel mai cald din lume de la începutul înregistrărilor meteorologice, cu temperaturi extraordinar de ridicate care este de aşteaptat să persiste cel puţin şi în primele luni ale anului 2025, au declarat luni oamenii de ştiinţă de la serviciul Copernicus al Uniunii Europene, informează Reuters citat de news.ro

Datele furnizate de serviciul Copernicus al UE pentru schimbările climatice (C3S) vin la două săptămâni după ce negocierile ONU privind schimbările climatice au condus la un acord de 300 de miliarde de dolari pentru combaterea schimbărilor climatice, un pachet criticat de ţările mai sărace ca fiind insuficient pentru a acoperi costurile în creştere ale dezastrelor legate de climă.

C3S a anunţat că datele din ianuarie până în noiembrie confirmă că 2024 va fi cel mai cald an înregistrat vreodată şi primul în care temperaturile medii globale vor depăşi cu 1,5 grade Celsius nivelul perioadei preindustriale (1850-1900).

Precedentul cel mai cald an înregistrat vreodată a fost 2023.

Vremea extremă a cuprins întreaga lume în 2024, cu secetă severă care a lovit Italia şi America de Sud, inundaţii fatale în Nepal, Sudan şi Europa, valuri de căldură în Mexic, Mali şi Arabia Saudită, care au ucis mii de oameni, şi cicloane dezastruoase în SUA şi Filipine.

Studiile ştiinţifice au confirmat amprentele schimbărilor climatice provocate de om asupra tuturor acestor dezastre.

Luna trecută a fost a doua cea mai caldă lună noiembrie înregistrată vreodată, după noiembrie 2023.

„Ne aflăm încă într-un teritoriu aproape record pentru temperaturile globale şi este probabil ca acest lucru să rămână cel puţin pentru următoarele câteva luni”, a declarat pentru Reuters Julien Nicolas, cercetător în domeniul climei la Copernicus.

Emisiile de dioxid de carbon rezultate din arderea combustibililor fosili sunt principala cauză a schimbărilor climatice.

Reducerea emisiilor la zero net – aşa cum multe guverne s-au angajat să facă în cele din urmă – va opri agravarea încălzirii globale. Cu toate acestea, în ciuda acestor promisiuni ecologice, emisiile globale de CO2 vor atinge un nivel record în acest an.

Oamenii de ştiinţă monitorizează, de asemenea, dacă modelul meteorologic La Nina – care implică răcirea temperaturilor de la suprafaţa oceanelor – s-ar putea forma în 2025. Acesta ar putea răci pentru scurt timp temperaturile globale, deşi nu ar opri tendinţa de bază pe termen lung a încălzirii cauzate de emisii.

Lumea se află în prezent în condiţii neutre, după ce El Nino – omologul mai cald al La Nina – s-a încheiat la începutul acestui an.

„Deşi 2025 ar putea fi uşor mai rece decât 2024, dacă se produce un eveniment La Nina, acest lucru nu înseamnă că temperaturile vor fi „sigure” sau „normale””, a declarat Friederike Otto, lector superior la Imperial College London. „Ne vom confrunta în continuare cu temperaturi ridicate, rezultând valuri de căldură periculoase, secete, incendii de vegetaţie şi cicloane tropicale”, avertizează profesorul.

Înregistrările C3S datează din 1940 şi sunt comparate cu înregistrările temperaturilor globale care datează din 1850.




Sursa

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button